Sectorul 4 va avea 50 de stații noi de încărcare a mașinilor electrice

Sectorul 4 va avea 50 de stații noi de încărcare a mașinilor electrice
Publicat: 13/10/2023, 13:32

Primăria Sectorului 4 anunță că va monta 50 de noi stații de încărcare a mașinilor electrice, cu o investiție de 10 milioane de lei.

„Autoritatea locală a Sectorului 4 susține dezvoltarea infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice și urmează să monteze 50 de staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice, cu câte două puncte de reîncărcare, printr-o investiție de peste 10 milioane de lei, sumă provenită din accesarea de fonduri guvernamentale”, au transmis, vineri, reprezentanții Primăriei Sectorului 4.

Potrivit sursei citate, noile stații vor fi instalate, cu precădere, în parcările publice de pe raza teritorială a Sectorului 4.

„Comunitatea va avea acces la un sistem ce va permite încărcarea a aproximativ 100 de autovehicule electrice”

„În urma acestei investiții, comunitatea va avea acces la un sistem ce va permite încărcarea a aproximativ 100 de autovehicule electrice, în același timp. Această nouă investitie reprezintă, în fapt, o continuare a planului autoritatii locale a Sectorului 4 care a montat, din 2018 și până în prezent, un număr de 26 stații duble de reîncarcare pentru vehicule electrice, astfel încât, urmare a noii investiții, cetătenii Sectorului 4 sa aibă posibilitatea încărcării, simultan, a peste 150 autovehicule electrice.

Totodată, noile aparate, a căror montare va începe în următoarea perioadă, sunt de ultimă generație și le vor oferi posibilitatea proprietarilor de mașini hybrid sau electrice să acceseze cele mai potrivite programe pentru autoturismele detinute, începând cu încărcări lente și terminând cu sistemul ”fast charge” care presupune încărcarea bateriei în doar 10 minute, în funcție de specificațiile tehnice ale acesteia”, transmite Primăria Sectorului 4.

Sursa citată mai arată că stațiile vor fi echipate cu un sistem de stocare a energiei în baterii pentru a preîntâmpina căderile de tensiune din zonă și menținerea echilibrată a curentului pe toată durata încărcării.

„În plus, toate locațiile stațiilor din Sectorul 4 vor fi incluse într-o aplicație, astfel încât utilizatorii să poată afla în timp real care este cel mai apropiat punct de încărcare, precum și o estimare a timpului necesar reîncărcării”, se mai arată în comunicatul primăriei.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
CAUZA OFICIALĂ a morții lui Silviu Prigoană. Autopsia s-ar fi terminat, care este verdictul medicilor...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Presa occidentală susține că patru țări din Europa urmează să fie invadate de Rusia. Hari...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
EXCLUSIV | 'L-am blestemat! A murit la 5 ani de la pierderea copilului meu!'
Ultimele CLIPE din viața lui Prigoană. Mărturisirile ȘOCANTE ale martorilor din restaurantul unde și-a dat...
Cât câştigă pe lună un dezvoltator de software. Toate companiile din România au raportat creşteri...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Medicii legiști au dezvăluit cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce scrie în raportul medico legal
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
🔧SECRETUL MECANICULUI🔧Pe ce parte montezi cele mai bune anvelope?
Prinţul moştenitor saudit susţine că Israelul comite „genocid” în Gaza
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Marele actor pe care România l-a pierdut. A fost unul dintre cei mai talentați actori...
Adriana Bahmuțeanu apel disperat! Nu este lăsată să își vadă copiii
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul...
EXCLUSIV Ce au descoperit legistii la autopsia lui Silviu Prigoană. De ce a murit, de...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
EXCLUSIV! Saveta Bogdan, reacție emoționantă după moartea lui Silviu Prigoană: „Îmi plăcea de el, îi...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Paradoxal, stresul financiar ne face să cheltuim și mai mult de Crăciun